Descriere: Art Conservation Support a lansat volumul „Monumente medievale din Oltenia", scris de Corina Popa, editat şi tipărit în cadrul proiectului editorial „Conservarea patrimoniului, de la ştiinţă la arta!", finanţat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Lansarea a avut loc la Librăria Cărtureşti, fiind însoţită şi de o expoziţie cu fotografii reprezentative pentru monumentele medievale din Oltenia, autor Ovidiu Baştea. Proiectul a fost demarat în luna iunie 2011 şi cuprinde şi un al doilea titlu, „Noţiuni de chimia picturii", de Ioan Istudor, care va fi lansat în luna noiembrie a acestui an.
Cartea proaspăt lansată se doreşte un ghid către obiectivele culturale din Oltenia, care reprezintă un tezaur cultural şi istoric valoros, încă nedescoperit de marea majoritate a publicului larg. Autoarea subliniază adesea şi argumentează interpretarea şi adaptarea modelului oferit de arta epocii brâncoveneşti, la nevoile spirituale şi culturale ale lumii satelor, textele fiind susţinute de accente vizuale, prin fotografii care surprind acele crâmpeie de istorie şi cultură care au dăinuit până astăzi. Prin includerea unor capitole dedicate restaurării şi conservării monumentelor istorice, cartea doreşte o conştientizare a faptului că păstrarea acestei moşteniri este o responsabilitate nu doar a unui grup restrâns de specialişti, ci o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, a comunităţii.
„Este utilă apariţia unor lucrări de specialitate, care să pună în discuţie probleme legate restaurarea şi conservarea monumentelor, care practic nu figurează de obicei în obişnuitele cărţi de popularizare cu profil turistic. Nu imi fac iluzia că această carte va schimba mentalitatea autorităţilor şi a comunităţii, dar cred că avem dreptul să ne străduim cu perseverenţă să schimbăm chiar comportamentul celor care se preocupă de aceste monumente", declara doamna prof. univ. dr. Corina Popa, autoarea cărţii.
Cartea face parte din colecţia „Vetre de lumina" a Editurii ACS, a doua carte după „Monumente Medievale din Bucovina", autori Tereza Sinigalia, Oliviu Boldura. Prin această colecţie Asociaţia Art Conservation Support îşi propune înlocuirea turismului indiferent, care „bifează" cât mai multe obiective, cu un turism prin care să înţelegem valoarea istorică şi culturală a ceea ce vizităm.